Introducere

EU CEL DE AZI
O altfel de carte despre viata, constiinta, fericire si... nu numai!

O piatră devine preţioasă doar dacă oamenii îşi doresc s-o aibă!...

Singura activitate care nu plictiseşte pe nimeni, care face tuturor plăcere, indiferent de vârstă, este JOCUL. Credeţi că ar putea fi descoperit un joc care să ne ajute să trăim mai bine, să ne bucurăm mai mult timp de sănătate, să ne micşoreze necazurile, să ne ajute să simţim că noi suntem făuritorii vieţii noastre?... Acest joc ar trebui să fie extrem de simplu, firesc, natural, şi în deplină concordanţă cu instinctele oamenilor, acceptabil indiferent de vârstă, de religie sau de diverse concepte despre viaţă, să conducă la îmbunătăţirea atât a vieţii personale cât şi a vieţii în general şi să se bazeze pe dinamizarea benefică a unor energii deosebit de puternice. Oare chiar se poate aşa ceva?...

Spre final, această carte descrie un astfel de joc, simplu, frumos şi folositor.

Motorul jocului, sursa lui de putere, va fi… EGOISMUL.

Rostul jocului va fi de a pune EGOISMUL la treabă adică de a folosi uriaşul potenţial energetic dinamizator al Egoismului pentru a ne ajuta în lupta cu noi înşine şi cu cei ce vor să ne supună, prin accelerarea evoluţiei Conştiinţei de Sine.

Prin acest joc, Egoismul, asemeni veninului în doze mici, poate să devină cel mai eficace medicament care să salveze Omenirea, poate chiar Viaţa de pe această planetă. Va fi un joc fără spectatori, fără bilete de intrare, în care fiecare joacă pentru el şi toţi pentru Viaţă.

Condiţia participării: o doză minimă de Egoism.

Regula principală a jocului, cât se poate de simplâ: AI GRIJĂ DE TINE!

Numele jocului: EU CEL DE AZI.

Jucându-ne dea “EU CEL DE AZI”, vom ajunge repede să trăim Conştient, vom învăţa să gândim despre viaţă, să fim mai atenţi, mai responsabili, vom învăţa să ne pese atât de cum trăim viaţa noastră de azi cât şi de cum vom trăi viaţa noastră din zilele ce vor urma, vom învăţa să avem grijă de cum vor trăi copii noştri şi copii copiilor noştri, practic vom accelera evoluţia noastră ca Oameni Conştienţi în cel mai natural, simplu, accesibil şi răspândit fel posibil – JOCUL.

“De ce un om este trist în timp ce alt om este fericit? De ce acel om  este vesel şi prosper, iar celălalt este sărac şi nefericit? De ce un om este temător şi anxios, în timp ce altul este plin de încredere? De ce acesta din urmă are o casă luxoasă şi minunată, iar celălalt duce o existenţă mizeră într-o cocioabă? De ce unul cunoaşte o mare reuşită, iar altul un eşec complet? De ce un orator are un succes imens, în timp ce un altul rămâne mediocru şi nepopular? De ce un om este un geniu în meseria sa, în timp ce un altul se luptă şi se zbate toată viaţa, fără a realiza nimic bun? De ce unul se războieşte cu o maladie pretinsă a fi incurabilă şi de ce altul nu o are niciodată?

Cum se face că atâţia oameni cucernici şi buni suferă adevărate torturi ale corpului şi spiritului, de parcă ar fi condamnaţi? Şi de ce atâtea fiinţe imorale şi care nu au nimic sfânt prosperă şi le reuşesc toate acţiunile, bucurându-se pe deasupra şi de o sănătate excelentă?”

De ce o femeie este fericită în căsnicie, în timp ce sora ei este foarte frustrată şi nefericită?

Se poate găsi un răspuns la toate aceste întrebări prin procesele care au loc în mentalul conştient şi în cel subconştient? Cu siguranţă că da!

Nu obiectul credinţei noastre ne împlineşte dorinţa, ci acesta este răspunsul subconştientului nostru la imaginea mentală, propusă de noi, adică la gândul întreţinut mereu în minte.”- Joseph Murphy.

Partea 1 CONSTIINTA SI INSTINCT

Suntem robii instinctelor noastre!...

            Cu toate că este fatalistă, deranjantă şi greu acceptabilă, întrucât pare să nu ţină seama tocmai de acel fel de a fi al nostru, al oamenilor, prin care ne exprimăm dorinţa de a fi liberi, de a putea gândi şi acţiona fără constrângeri, conform voinţei noastre, afirmaţia de mai sus nu este lipsită totuşi de adevăr.

Auzind-o, simţim în noi cum ceva se revoltă împotriva acestei noi şi totodată vechi forme de robie de care, privind mai atent spre noi şi în jurul nostru, vedem că suntem cu adevărat cuprinşi.

            Rândurile acestea caută să găsească o cale prin care ne-am putea elibera de povara acestei robii ce ne poate duce la distrugere. Şi vom porni pe acest drum de la faptul, de atâtea ori verificat de-a lungul istoriei noastre, că drumul spre a şti trece prin a înţelege.

Vom reuşi să cunoaştem viaţa în ansamblul ei numai cunoscându-ne şi înţelegându-ne pe noi înşine, cea mai complexă expresie a existenţei sale.

            Să începem cu ce ştim!... Ştim, până acum, că sunt trei forme de manifestare a Universului: informaţională, materială şi energetică.

Conţinutul informaţional al Universului cuprinde o serie de Legi şi Principii Universale care coordonează formarea, mişcarea, transformarea şi evoluţia diverselor forme materiale şi energetice. În prezent, chiar dacă o facem de ceva timp, ne aflăm abia la începutul etapei descoperirii acestor Legi şi Principii. Nu putem spune încă nimic sau aproape nimic despre felul cum au apărut ele în forma în care se manifestă, de ce sunt aşa şi nu altfel.

 Despre formele materiale de manifestare a Universului ştim sigur că se găsesc sub două forme, calitativ deosebite: cu viaţă şi fără viaţă.

Despre formele energetice de manifestare a Universului bănuim deocamdată, unii ar considera-o ca pe o certitudine, că s-ar putea găsi deasemeni sub aceleaşi două forme, calitativ deosebite: cu viaţă şi fără viaţă.

Mai ştim că, odată cu organizarea materiei şi energiei în forme vii, au început să se manifeste Legi şi Principii noi, specifice Viului, care acţionează numai asupra acestuia, permanent, atâta timp cât are viaţă. Aceste Legi şi Principii nu pot fi eliminate, după cum nu poate fi eliminată nici una dintre Legile Universale.

Poate vom reuşi vreodată să înţelegem natura Gravitaţiei, poate că vom găsi căi de a învinge această Lege Universală, dar asta nu va însemna că am eliminat Gravitaţia ci doar că am găsit căi eficiente de compensare a efectelor sale.

După cum am mai spus, pentru a afla cum să ne eliberăm de instinctele noastre, va trebui să pornim de la întelegerea şi acceptarea acestei „stări de lucruri”, urmând ca, renunţând la pasivitate şi la împăcare cu soarta, să facem ca aceste Legi şi Principii să acţioneze doar spre binele nostru, al Umanitătii, şi al Vieţii, în multitudinea formelor ei de manifestare.

Să ne oprim cu gândul acum asupra formelor vii de manifestare a materiei şi energiei, încercând să descifrăm Legile care guvernează acest aspect al existenţei Universului.

Îmi tot revine în minte, şi cred că nici Dumneavoastră nu vă pică bine, adevărul neplăcut cu care am început aceste rânduri şi anume că suntem dominaţi de instincte, că acţionăm sub impulsul lor şi că, dacă nu suntem atenţi, tot instinctele ne vor duce la distrugere. Ce sunt de fapt instinctele? Cum şi când au aparut? Câte sunt şi care?

Putem oare să le cunoaştem şi, înţelegându-le, să le dominăm, să le determinăm să acţioneze în folosul nostru, al Umanitătii?... Cum?...

„Omul nu este suma a tot ceea ce are ci totalitatea a ceea ce încă nu are, a tot ce ar putea avea.” - Jean Paul Sartre.

La fel cum timpul este nemărginit, totalitate a ceea ce încă nu a trecut, şi omul este totalitate a ceea ce încă nu are, a ceea ce încă nu crede, a ceea ce încă nu ştie, a ceea ce încă nu întelege dar ar putea avea, ar putea crede, ar putea şti, ar putea întelege.

La baza vieţii se pare că stau doar trei Principii:

1.            Principiul Apariţiei:  

În locuri şi condiţii prielnice, viaţa ar putea să apară!

2.            Principiul Conservării: 

Odată aparută, viaţa caută să se autoprotejeze!

3.            Principiul Evoluţiei: 

Odată aparută, viaţa tinde să evolueze!

Dintre cele trei Principii, doar ultimile două aparţin exclusiv vieţii, constituind Principiile Fundamentale ale Viului, Principii care se manifestă la orice formă şi nivel de existenţă a sa.

Vom vorbi în continuare, pe rând, despre fiecare dintre aceste principii:

Partea a 2-a PRINCIPIUL APARITIEI

În locuri şi condiţii prielnice, viaţa poate să apară!

Sub acţiunea Legilor Universale, materia nevie şi energia specifică acesteia se găsesc într-o continuă mişcare şi transformare, ceea ce determină existenţa unui permanent proces de organizare şi reorganizare a lor într-un infinit şir de forme de existenţa. Acest proces a aparut odată cu Universul şi va continua permanent atâta timp cât Universul însuşi va exista.

În anumite condiţii, a apărut la un moment dat posibilitatea ca materia şi energia să se structureze sub o formă asupra căreia a devenit posibilă acţiunea unor Legi noi, necunoscute lumii de până atunci.

Putem spune că Viaţa a apărut odată cu prima formă de organizare a materiei şi energiei asupra căreia acţionau cele două Principii Fundamentale ale Viului.

Nu trebuie să cădem însă în greşeala de a crede că apariţia vieţii este obligatorie. Principiul Apariţiei, aşa cum l-am enunţat mai sus, afirmă doar că, în condiţii prielnice, materia şi energia se pot organiza în forme vii. Acest lucru se va întâmpla numai dacă durata existenţei condiţiilor prielnice este suficient de lungă. De asemeni, nu este obligatoriu ca oriunde apare viul, acesta să evolueze spre forme inteligente şi conştiente. Această tentinţă există prin însăsi natura Universului de a fi într-o permanentă mişcare şi transformare dar reuşita ei este întamplătoare - momentul deschiderii acestui drum fiind mai apropiat sau mai depărtat de momentul apariţiei vieţii şi în strânsă legătură cu toate celelalte forme de existenţă a Universului.

Apariţia Omului, formă superioară de organizare a Viului, a fost rezultatul unei combinaţii întâmplător reuşite a acţiunii Legilor Universale, atât ale Viului cât şi ale Neviului, care au determinat, la un moment dat, evoluţia unei vietăţi în sensul dobândirii capacităţii de a acţiona Conştient.

Primul pas spre Umanizare al fiinţei ce avea să devină OM l-a constituit dobândirea Conştiinţei de Sine.

Omul a pornit în lume bătându-se cu pumnii în piept!...

A apărut întâmplător, la un moment oarecare al istoriei vieţii, purtând germenele Inteligenţei şi al Conştiinţei. Acest germene, prin dezvortarea sa în strânsă interdependenţă cu Principiile Fundamentale ale Viului, conduce Umanitatea spre împlinirea sa.

Nu greşim afirmând că, în timp, manifestarea Legilor Universului dă naştere unui nesfârşit număr de combinaţii şi asocieri ale materiei şi energiei, unele dintre acestea putând fi, în condiţii favorabile, porţile care să deschidă drumul spre apariţia Vieţii în general şi a Vieţii Inteligente şi Conştiente, în special.

Până la apariţia fiinţelor conştiente, procesul evolutiv s-a desfăşurat într-un mod ce l-am putea numi accidental. Odată cu apariţia fiinţelor gânditoare conştiente, procesul evolutiv tinde să înceteze a mai fi în totalitate un rezultat al întâmplării şi hazardului, desfăşurat pe o perioadă nedeterminată de timp ci, pe măsura creşterii gradului de cunoaştere şi înţelegere a Legilor care guvernează acest Univers, apare posibilitatea orientării evoluţiei în sensul armonizării acestora, astfel încât să fie diminuate cât mai mult efectele negative ce însoţesc acţiunea lor.

În prezent, Omul este singura fiinţă de pe planeta noastră capabilă de a avea Conştiinţă. Pe Pământ există mai multe specii de vieţuitoare care au atins diferite nivele de inteligenţă dar, dintre toate, numai Omul a reuşit să asocieze inteligenţei Conştiinţa.

În încercarea pe care o facem, de a ne cunoaşte mai bine, trebuie să ţinem seama de această nouă calitate a materiei vii, de modul în care interacţionează ea cu cele două Principii Fundamentale ale Viului, aşa cum le-am enunţat mai înainte.

Este acceptat în mod obişnuit despre Conştiinţă că este forma cea mai evoluată, proprie Omului, de reflectare psihică a realitaţii obiective prin intermediul senzaţiilor, percepţiilor şi gândirii, sub formă de reprezentări, noţiuni, judecăti, raţionamente, inclusiv procese afective şi voliţionale. Vom arăta mai târziu care este procesul de formare a Conştiinţei.

Din multitudinea de forme pe care le îmbracă Conştiinţa, ne interesează în mod deosebit Conştiinţa de Sine, definită ca fiind acea formă de Conştiinţă prin care ne dăm seama de propria persoană, de locul pe care îl ocupăm în relaţie cu alţii şi cu lumea.

 Să nu credeţi că mă apuc acum să vă explic cum am inventat eu roata. Faptul că aţi ajuns până aici cu lectura dovedeşte că ştiţi câte ceva despre „roata” în discuţie. Ceea ce voi încerca însă în continuare este să vă supun atenţiei un mod, care sincer m-ar bucura să fie cât mai puţin surprinzător, de a gândi despre Conştiinţa de Sine şi despre interacţiunea ei cu fiecare dintre cele două Principii Fundamentale ale Viului, urmând ca, în final, să evidenţiem împreună măcar o cale prin care poate fi eliminată latura distructivă a acţiunii acestor Principii asupra Umanităţii.

Partea a 3-a PRINCIPIUL CONSERVARII

Odată aparută, viaţa caută să se autoprotejeze!

Viaţa continuă să existe datorită manifestării acestui Principiu!...

Atunci când acest Principiu, cunoscut şi recunoscut sub denumirea de Instinct al Conservării, se atrofiază, viaţa dispare. Forma brută, primordială, de manifestare a acestui Principiu constă în protejarea cu orice preţ a propriei vieţi şi apare în împrejurări specifice, cu intensitate dominantă, la toate fiinţele vii.

            Până la apariţia Omului, acest Principiu nu a putut veni în contradicţie, prin forma brută în care se manifesta, cu scopul său final, acela de conservare a Vieţii în general.

Odată cu apariţia şi dezvoltarea fiinţelor inteligente şi conşţiente, formele de manifestare a acestui Principiu capătă aspecte noi, determinate de influenţa pe care începe să o exercite asupra sa noua calitate a Viului, Conştiinţa.

La Om, în urma procesului de apariţie şi dezvoltare a gândirii conştiente şi odată cu aceasta a puterii de distrugere, apare posibilitatea ca efectele acţiunii Instinctului Conservării să devină contrare menirii sale,

Pentru Umanitate nimic nu trebuie să fie mai important decât conservarea existenţei sale şi asigurarea progresului său iar aceasta nu se poate realiza prin distrugerea indivizilor care o alcătuiesc sau a condiţiilor de mediu favorabile existenţei sale!

            Aparută ca o încununare a Viului, Umanitatea tinde sa evolueaze spre dispariţia sa tocmai datorită germenului cunoaşterii care, aducând-o in stadiul de a cunoaşte suficient de multe, i-a dat şi puterea de a se autodistruge sau de a se autosubjuga!...

Cursul natural, pe care l-a avut evoluţia vieţii pe Pământ, a fost în sensul apariţiei formelor vii inteligente şi conştiente. Acestea, la fel de natural, vor evolua spre autodistrugere dacă nu reuşesc în timp util să cunoască şi să înţeleagă Principiile şi Legile care guvernează şi vor guverna mereu tot ceea ce este viu.

Vom aborda în continuare tocmai acest aspect legat de influenţa pe care formarea şi dezvoltarea Conştiinţei de Sine o are asupra manifestării Instinctului Conservării întrucât, după cum vom vedea, aceasta ne priveşte în mod direct pe toţi, mai ales în perioada actuală când am ajuns la un pas de a ne autodistruge şi, ceea ce este cu mult mai grav, de a distruge viaţa aparută în acest colţ de Univers

            Istoria dezvoltării Umanităţii arată că între nivelul de dezvoltare a Conştiinţei de Sine a Omului şi modul în care acţionează Instinctul Conservării există o strânsă legătură.

Conştiinţa de Sine măreşte intensitatea de manifestare a Instinctului Conservării, astfel încât, atunci  când viaţa sa este în pericol, totul devine posibil pentru Omul aflat sub dominaţia acestei forme individuale de manifestare a Instinctului Conservării. Latura negativă este că, sub impulsul apărării propriei vieţi putem distruge alte vieţi.

            Numim Conştientizare procesul intelectual prin care, antrenând întregul sistem al activitaţilor psihice, atât în ceea ce priveşte procesele senzoriale, primare, cât şi cele intelectuale, secundare, omul întelege sau decodifică informaţiile primite din lumea exterioară sau interioară.

            În timp, pe măsura dezvoltării Conştienţei (capacitatea de Conştientizare), a apărut la om Conştiinţa apartenenţei la un grup social. Această noua formă de Conştiinţă de Sine, pe care o vom numi Conştiinţă de Grup, este o formă evoluată a Conştiinţei de Sine. Din acest moment, al apariţiei Conştiinţei de Grup, Instinctul Conservării evoluează şi el, căpătând o nouă formă de manifestare. Sub această formă îl vom numi Instinct de Conservare de Grup.

Oamenii având Conştiinţa apartenenţei la acelaşi grup, atunci când existenţa grupului este ameninţată, vor fi dominaţi de această formă nouă de manifestare a Instinctului Conservării, capabilă să o domine pe cea individuală tocmai datorită noului tip de Conştiintă de Sine apărut la membrii grupului.

Indivizii devin capabili să renunţe până şi la propria lor viaţă pentru ca grupul din care fac parte să continue să existe.

Trebuie subliniat însă că numai existenţa Conştiinţei de Grup determină indivizii să acţioneze astfel.

La acei membri ai grupului la care nu s-a format sau la care „a adormit” Conştiinţa de Grup, rămâne dominant Instinctul Conservării Individuale, şi vor acţiona ca atare.

            Mergând mai departe pe firul istoriei ajungem în faza de formare a Naţiunilor şi a Statelor. Putem afirma, fără să greşim, că o Naţiune este formată atunci când în fiecare dintre indivizii care o alcătuiesc s-a cristalizat o Conştiinţă Naţională.

Conştiinţa Naţională nu este altceva decât o nouă formă de Conştiinţă de Sine, mai evoluată decât Conştiinţa de Grup.

            Este interesant de făcut acum precizarea că, acelaşi motiv care determină apariţia unei Naţiuni, şi anume evoluţia Conştiinţei de Sine spre forma naţională, poate duce şi la dispariţia ei.

Naţiunile dispar sau sunt „adormite” odată cu dispariţia sau „adormirea” Conştiinţei Naţionale!

Conştiinţa Naţională, ca orice altă formă de Conştiinţă, este ceva care se poate forma, se poate dezvolta sau se poate pierde.

O naţiune este cu atât mai trainică în timp şi mai puternică cu cât Conştiinţa Naţionala a membrilor săi este mai bine întreţinută şi mai larg reprezentată. Valabilă şi reciproca!

Fără a dezvolta în amănunt subiectul, mă simt îndemnat acum să „discutăm” un pic despre relaţia dintre Conştiinţa de Sine şi Frică, anticipând poate câteva lucruri.

Conştiinţa de Sine, sub orice formă de existenţă a sa, este cu mult mai puternică decât cea mai eficace armă folosită şi în prezent pentru câştigarea controlului asupra Oamenilor, Frica, sub multitudinea formelor sale.

Frica nu are putere în faţa Conştiinţei de Sine. Frica are putere deplină numai acolo unde nu există sau unde „a adormit” Conştiinţa de Sine.

Din acest motiv simplu, bine cunoscut de conducătorii de oameni, probat şi verificat de ei de-a lungul întregii istorii a societăţii umane, folosirea Fricii în obţinerea controlului şi dominării unui grup de oameni (metodă nedistructivă de dominare şi înrobire), se face întotdeauna purtând un razboi permanent împotriva Conştiinţei de Sine (individuală, de grup, naţională, religioasă, unionala, etc.), dusă la nivelul la care există interes.

Interesant de precizat este că acest război contra Conştiinţei de Sine nu se duce prin contra-argumente pentru schimbarea formei de Conştiinţă de Sine care se manifestă ci pentru stoparea răspândirii acesteia şi distrugerea centrelor de „infecţie” prin eliminarea fizică a oamenilor sau grupurilor care au acea formă de Conştiinţă de Sine. Aceasta întrucât, după cum o să discutăm mai târziu, Conştiinţa de Sine odată formată este foarte greu de schimbat întrucât, ca si orice alta forma de Conştiinţă,  se compune din Credinţă şi Convingere. 

            Revenind cu discuţia la Conştiinţa Naţională, se poate observa usor că şi această nouă formă de existenţă a Conştiinţei de Sine a determinat la rândul ei, după cum era şi firesc, apariţia unui nou aspect calitativ al Instinctului Conservării. În acest caz putem vorbi despre un Instinct de Conservare Naţională, capabil să domine celelalte forme, mai puţin evoluate, ale Instinctului Conservării: forma individuală şi cea de grup.

             Este necesar de precizat aici faptul că apariţia Conştiinţei Naţionale nu exclude coexistenţa nici a Conştiinţei de Grup şi nici a Conştiinţei Individuale. Ele pot coexista în Om şi vor influenţa forma de manifestare a Instinctului Conservării în raport cu nivelul şi obiectul ameninţării. 

            Instinctul Conservării Naţionale face ca toţi indivizii care au dobândit Conştiinţa Naţională să facă totul, mergând până la sacrificiul individual sau al grupului social căruia simt că-i aparţin, pentru ca Naţiunea să supravieţuiască.

Cei care nu au ajuns la acest nivel al Conştiinţei de Sine se vor comporta după cum le va dicta Instinctul Conservării, corespunzător nivelului lor de Conştiinţă de Sine.

            Fiecare, însă, dintre cele trei nivele de manifestare a Conştiinţei de Sine şi implicit a Instinctului de Conservare pot fi generatoare de conflicte interumane şi de distrugeri în urma cărora Umanitatea, viaţa în general, are de suferit. Va avea de suferit cu atât mai mult cu cât cresc capacitaţile de distrugere.

            Distrugându-ne duşmanul sub impulsul Instinctului de Conservare ne-am satisfăcut Conştiinţa de Sine şi ne-am conservat existenţa dar Umanitatea a pierdut. Gândindu-ne că şi duşmanul nostru acţionează dependent de propria lui Conştiinţă de Sine ajungem la concluzia că, pentru a supravieţui, Oamenii ar trebui să caute sa-şi formeze o Conştiinţă de Sine la un asemenea nivel care să nu mai genereze conflicte distrugatoare între ei.

            Organizarea societaţii in Naţiuni a asigurat o diminuare a manifestărilor brutale şi periculoase ale Instinctului Conservării Individuale sau de Grup, deoarece Conştiinţa Naţională a făcut ca indivizii şi grupurile aparţinând aceleiaşi naţiuni să se accepte şi să se sprijine reciproc, eliminându-se formele distrugătoare ale stărilor conflictuale ce pot apărea, şi care ar periclita Securitatea Naţională.

            Formarea în prezent a Uniunilor de State face parte din acelaşi drum firesc al dezvoltării societăţii şi are loc tocmai datorită acţiunii Principiului Conservării, unul din cele doua Principii Fundamentale ale Viului. Prin formarea Conştiinţei Unionale, în cadrul Uniunilor de State, de Naţiuni, Rasiale, Continentale, Religioase etc., Instinctul Conservării capătă o nouă dimensiune, devenind Instinct de Conservare Unională. Efectele manifestării lui sub această formă vor duce, aşa cum este de aşteptat, la acelaşi rezultat căutat şi anume la eliminarea stărilor conflictuale distructive dintre componenţii Uniunii respective. Aceştia se vor sprijini reciproc în interesul conservării şi prosperităţii Uniunii.

            Chiar şi la acest nivel însă, latura negativă, distrugătoare, de manifestare a Instinctului Conservării va continua să se manifeste. Instinctul Conservării Unionale ne poate determina, şi este cât se poate de natural acest lucru, să avem conflicte distrugătoare cu lumea din afara Uniunii căreia, în mod conştient, simţim că-i aparţinem. Acest lucru dovedeşte că nici această formă evoluată de dezvoltare a societătii, bazată pe Conştiinţa Unională, nu este cea mai bună întrucât nu elimină în totalitate conflictele distructive dintre oameni, ameninţarea asupra întregii Umanităti şi poate chiar a Vieţii.

            Apare necesar ca Omenirea să se organizeze altfel, pornind de la o ridicare a Conştiinţei de Sine la nivel Uman, Planetar, Universal chiar, prin formarea şi dezvoltarea în Oameni a conştiinţei apartenenţei la tot ce este viu, la aceasta Planeta, la acest Univers parte a căruia suntem de fapt, trebuindu-ne însă atâtea milenii ca să întelegem.

În acest sens, efortul educaţional trebuie să fie orientat cu multă grijă astfel încât să nu fie stimulată latura negativă, distructivă, de manifestare a Instinctelor noastre.

            Concluzionând putem spune că Instinctul Conservării poate fi în aceeaşi măsură şi deosebit de benefic dar şi deosebit de periculos pentru Omenire, pentru Viaţă în general. El însoţeşte Viaţa sub orice formă a sa, fiind o caracteristică fundamentală a Viului. Prin Conştiinţa de Sine însă, Oamenii pot modifica proporţia între binele şi răul pe care acest instinct ni le poate aduce.

Evoluţia structurilor organizatorice pe care le-a avut societatea omenească arată că Umanitatea a folosit până acum de multe ori, fără însă a întelege pe deplin motivaţia profundă, această posibilitate atunci când s-a organizat in Familii, Cete, Triburi, Naţiuni, State şi Uniuni. De fiecare dată s-a reuşit diminuarea efectelor negative, distructive, ale manifestării acestui instinct ridicăndu-l, cu ajutorul Conştiinţei de Sine, la niveluri din ce în ce mai evoluate.

            Mai mult sau mai puţin conştienţi aplicam de fiecare dată această metodă care constituie singura cale de a ne salva de noi înşine. A venit timpul să o aplicăm încă o dată, acum în mod conştient, pentru a trece mai repede de drumul prăpăstios pe care ne aflăm.

            Noul salt al Conştiinţei de Sine va determina în mod sigur un salt calitativ în modul de manifestare al Instinctului Conservării.

Devenind conştienţi că Viaţa este ceva deosebit de rar şi că Viaţa Inteligentă şi Conştientă este ceva cu mult mai rar, vom fi în stare să punem mai presus de orice interese pe acelea care conduc la păstrarea celei mai de preţ reusite a Universului, copilul permanentei sale frământări, Viaţa, iar în cadrul ei, Umanitatea.

Numai formându-ne, dezvoltându-ne şi întreţinându-ne acest nivel evoluat de Conştiinţă de Sine, Conştiinţa Planetară, vom putea să asigurăm păstrarea vieţii şi continua dezvoltare a Umanităţii.

            Conştiinţa Planetară, care deja a început să încolţească ici–colo, va direcţiona Instinctul Conservării în sensul mobilizării energiilor şi capacităţilor oamenilor pentru găsirea căilor prin care Umanitatea şi Viaţa să nu fie distruse.

Păstrarea Vieţii pe Pământ va deveni, prin stimularea Instinctului Conservării în această direcţie, obiectivul fundamental de la care nimeni şi nicicând nu se va putea abate.

            Este vizibilă în prezent tendinţa de a fi instaurată o Nouă Ordine Mondială, bazată pe conducerea Omenirii printr-o unică formă de guvernare, un Guvern Mondial. Tendinţa de evoluţie a Societătii  Umane spre o noua formă, mai evoluată, de organizare la nivel Planetar este firească şi va fi soluţia rezolvării marilor probleme de supravieţuire globală ale Omenirii.

Ciudaţenia însă, a actualei desfăşurări a acestei evoluţii, este că aduce cu ea un foarte mare pericol: Sclavia Psihotronică.  

Am numit Sclavie Psihotronică această nouă formă de sclavie deoarece se bazează pe manipularea psihică a Conştiinţei de Sine prin mijloace electronice.

Anomalia este că se doreşte instaurarea Noii Ordini Mondiale, practic un Guvern şi o Administraţie Planetară, dar nu în urma edificării unei Conştiinţe Planetare cât mai larg reprezentată ci, din contra, se încearcă  eliminarea oricărei forme evoluate de Conştiinţă de Sine, şi instaurarea Fricii şi Amorţelii Planetare.

Chiar dacă, în varianta cea mai optimistă, vom rămâne, după toate acestea, măcar la nivelul individual de evoluţie a Conştiinţei de Sine, va fi însă din nou ca odinioară, fiecare pentru el şi cu orice preţ. Latura negativă de manifestare a celor două Instincte Fundamentale ale Viului, pe care şi noi oamenii le avem, va fi atunci deosebit de puternică.

Va fi un „nou început” pentru Omenire, începutul unei epoci în care Controlul Psihotronic va face inutil vre-un efort suplimentar al conducătorilor de a interzice gândirea, simţirea şi atitudinea independentă deoarece controlul Conştiinţelor este forma supremă de control.

Apare aici o situaţie paradoxală: lozinca fluturată este libertate şi o viaţă mai bună pentru Oameni, în vreme ce Soluţia (era să zic propusă...) implementată pas cu pas este Dictatura Financiară Mondială.

Acest paradox este similar unui alt paradox celebru, din gândirea populară: „Să faci bine cu de-a sila şi dragoste cu forţa”. Se cheamă viol!...

Aş vrea să cred însă că ceea ce-i îndeamnă pe aceia care implementează Noua Ordine Mondială, în actuala formă şi prin actualele metode, pleacă într-adevăr dintr-o Conştiinţă de Sine ce a ajuns măcar la nivel Planetar. Atunci sunt convins că din necunoaşterea unei alte căi alternative au adoptat această formă radicală de „salv-gardare” a Omenirii.

Dacă însă Noua Ordine Mondială ce se vrea astfel formată nu se doreşte a fi în beneficiul celor mulţi ci în beneficiul aceloraşi din-tot-deauna puţini şi  bogaţi, atunci e bine să ştim că cea mai eficace armă de apărare, şi nu trebuie să lăsăm a ne fi luată, este Conştiinţa de Sine, ridicată la nivele din ce în ce mai evoluate.

Partea a 4-a PRINCIPIUL EVOLUTIEI

Odată apărută, viaţa tinde să evolueze!

Acest Principiu îşi bazează acţiunea pe existenţa şi manifestarea unor Legi care influenţează felul de a fi şi de a se comporta al fiinţelor vii.

Numărul acestor Legi s-a mărit odată cu evoluţia vieţii spre forme din ce în ce mai evoluate. În cele ce urmează ne vom ocupa de una din cele mai importante, o Lege care reflectă manifestarea primordială a Principiului Evoluţiei şi al cărei caracter de generalitate nu poate fi pus la îndoială. Această Lege reflectă tendinţa oricărei forme vii de a opta pentru plăcere atunci cand poate face acest lucru. Să o numim Legea Plăcerii şi să o definim ca fiind acea caracteristică a tuturor fiinţelor vii de a acţiona în sensul dobândirii plăcerii, chiar dacă nu conştientizează acest lucru.

Obişnuiţi să numim Instincte aceste legi care îşi dovedesc caracterul de generalitate în sfera Viului, vom folosi în continuare denumirea de Instinct al Plăcerii pentru Legea cu acelaşi nume.

Se pare, şi vom argumenta acest lucru, că, împreună, Instinctul Conservării şi Instinctul Plăcerii constituie motoarele principale, dacă nu chiar singurele, care determină Evoluţia Vieţii în general şi a Vieţii Inteligente şi Conştiente în special. În acest ultim caz, al vieţii conştiente, prin Conştientizarea Plăcerii, se realizează transformarea sa calitativă în Fericire. În cazul fiinţelor inteligente şi conştiente vom vorbi deci despre un Instinct al Fericirii, sub impulsul căruia este dorită neîncetat Fericirea, ajungându-se des să se creadă că Fericirea ar fi scopul vieţii.

Vom aborda puţin mai târziu această foarte interesantă temă.

Iată cum apare, derulat prin prisma manifestării Instinctului Plăcerii, firul Evoluţiei Vieţii, aşa cum o cunoaştem noi.

Viaţa a apărut odată cu prima fiinţă, prima formă de organizare a materiei şi energiei dominată de cele două instincte Primordiale, Instinctul Conservării şi Instinctul Plăcerii.

Fiecare dintre aceste două Instincte îi determinau comportamentul: primul atunci când viaţa îi era în pericol iar cel de al doilea în restul timpului. Aşa a început Viaţa, aşa este în prezent şi în mod sigur aşa va fi şi în viitor, dacă acesta va exista.

Pornit din acel moment, procesul evolutiv începe să se desfaşoare inconştient. Sub impulsul celor două Instincte fiinţele caută să rezolve problemele cu care sunt nevoite să se confrunte.

Următorii paşi pe drumul Evoluţiei au fost făcuti de selecţia naturală în favoarea acelor fiinţe capabile de a avea şi de a transmite Memorie (abilitate de a-şi forma, mai târziu a-şi dezvolta, capacitatea de a acumula informaţii sub formă de experienţă, precum şi de a transmite generaţiilor următoare aceste informaţii, sub formă de instincte). Ţinând seama deci că selecţia naturală are la bază tocmai această calitate, conchidem că Memoria se manifestă, în diferite grade, la toate vieţuitoarele, cu atât mai mult cu cât sunt mai sus pe scara evoluţiei.

Acumularea unei cantităti din ce în ce mai mare de informaţii conduce în timp la apariţia unui salt calitativ. Începe să se manifeste o nouă Lege a Principiului Evoluţiei, Legea transformării acumulărilor cantitative în salturi calitative. Manifestarea acestei legi a făcut ca, având ca bază Memoria, să ia naştere Gândirea.

Tot ce este viu se confruntă cu probleme. Aceste probleme pot avea cauze diferite, care ţin atât de mediul exterior cât şi de pornirile instinctive ale fiinţei respective. A reuşi să trăieşti înseamnă a reuşi să rezolvi în timp util aceste probleme. Viaţa încetează acolo unde problemele aparute depăşesc posibilitaţile fiinţelor vii de a le rezolva.

Procesul de rezolvare a problemelor se bazează pe volumul de experienţă acumulată fie de fiinţa respectivă, în timpul vieţii ei, fie de întreaga specie căreia îi aparţine, fiindu-i transmisă acesteia la naştere sub formă de instincte. Acest proces de căutare a soluţiilor potrivite este de fapt un rudiment de gândire. Privind din acest punct de vedere, care nu e prea departe de adevăr, rezultă că toate fiinţele gândesc, mai mult sau mai puţin, dar saltul de la Gândirea Inconştientă la Gândirea Conştientă l-a făcut doar Omul, probabil datorită faptului că problemele care i s-au pus au avut diversitatea necesară iar el posibilităţile biologice de a le rezolva, astfel încât a reusit să acumuleze în timp util acea cantitate de experienţă necesară.

Pentru a putea rezolva problemele legate de supravieţuirea sa, Omul a fost obligat să înceapă să înţeleagă Natura. Dacă nu s-ar fi dovedit capabil de acest lucru, problemele l-ar fi depăşit iar el ar fi dispărut ca specie. Din fericire pentru noi şi pentru Viaţă în general, am reuşit de fiecare dată în lupta cu Natura dar iată-ne ajunsi din nou în faţa unei mari probleme pe care, ca să o rezolvăm, trebuie mai întâi să o întelegem, aşa cum am făcut de atâtea ori în faţa Naturii.

De această dată primejdia care ne ameninţă nu mai vine din afara noastră ci din noi înşine. Acolo este problema şi tot acolo trebuie căutat şi răspunsul. Vom reuşi să supravieţuim ca specie doar dacă vom găsi în timp util rezolvarea acestei probleme, doar dacă vom iesi învingători în lupta cu noi înşine, cu Instinctele noastre.

Modest la început, Omul a luptat întotdeauna pentru a nu mai fi atât de dependent în raport cu Natura.

Acumulările cantitative au condus la evoluţia gândirii sale astfel încât a devenit capabil nu doar să dea răspunsuri (rezolvări) problemelor puse de Natură ci să se joace, creând el însusi diverse „probleme” şi, evident sub impulsul plăcerii pe care o resimţea făcand acest lucru, să încerce să dea răspunsurile cele mai potrivite. Acestea au fost începuturile Gândirii Imaginative, specifice Omului, care i-a dat şi îi dă acestuia posibilitatea de a-şi închipui lucruri pe care nu le vede în mod direct în faţa ochilor.

Imaginaţia, visarea, fiind o preocupare plăcută şi fără pericole ajunge să fie folosită din ce în ce mai des de fiinţele umane. Prin apariţia Imaginaţiei s-a pregătit terenul pentru saltul calitativ în gândire, corespunzător trecerii la Gândirea Creativă.

Cu ajutorul Imaginaţiei, Creaţia se conştientizează, ieşind de sub stricta dependenţă a utilitarului, diferenţiindu-se în Artă, rezolvând astfel nevoi mai vechi sau mai noi, cum ar fi nevoia de frumos, de satisfacţie, de plăcere, nevoi care evoluează şi ele odată cu evoluţia creaţiei artistice dar care pornesc din acelaşi Instinct Primordial care ne conduce în viaţă, îndemnându-ne să ne căutăm permanent Fericirea.

Apariţia Imaginaţiei, pe fondul unei Gândiri şi Memorii suficient de exersate, a oferit posibilitatea ca procesul de acumulare necesar dezvoltării societaţii omeneşti să se desfăşoare într-un ritm accelerat. Aceasta deoarece, prin imaginaţie, fiinţa umană putea să-şi pună un numar infinit mai mare de întrebări-probleme decât ar fi fost natura în stare să-i ofere şi, deasemeni, să găsească mult mai uşor şi mai repede răspunsurile cele mai bune.

Pentru a putea gândi imaginativ, Omul a început să folosească simboluri pentru tot ce îl înconjura. A fost perioada structurării limbajului şi formării diferitelor reprezentări. Cu ajutorul acestora, gândirea imaginativă a omului devine deosebit de bogată şi cuprinzatoare, capabilă să se dezvolte în mai multe direcţii, funcţie de nevoile, gândirea şi capacitaţile imaginative ale fiecărui individ.

Gândirea Imaginativă, asociată cu nevoia instinctivă de a realiza ceea ce ne-ar putea face fericiţi, au fost cauzele care au determinat evoluţia spectaculoasă a societăţii, evoluţie de care beneficiem în prezent.

În analiza pe care am făcut-o mai sus asupra felului în care se pare că a apărut şi s-a dezvoltat Omul, am fi putut crede la un moment dat că ne-am îndepărtat de obiectivul pe care ni l-am propus de la început, acela de a evidenţia legătura ce există între evoluţia noastră ca specie şi instinctele noastre. Este doar o aparenţă întrucât la baza fiecărei realizări a minţii omeneşti a stat nevoia satisfacerii celor două Instincte Primordiale, a Instinctului Conservării şi a Instinctului Plăcerii care, pentru noi Oamenii, a devenit Instinctul Fericirii.

Partea a 5-a CONSTIINTA - CREDINTA - INSTINCT

 „Dacă duci în mână pietre crezând că sunt diamante, eu n-am să-ţi spun să renunţi la acele pietre, ci am să-ţi spun doar: „Fii atent şi mai uită-te o dată!”. Dacă vezi singur că nu sunt diamante, mai e nevoie să renunţi la ele? Îţi vor cădea din mână de la sine. De fapt, dacă mai vrei totuşi să le cari, va trebui să faci un efort mare, îţi va trebui o mare voinţă să le mai cari. Însă nu poţi să le  mai cari mult. O dată ce ai văzut că sunt inutile, fără rost, nu se poate să nu le arunci. Şi o dată ce ai mâinile goale, cauţi adevăratele comori. Iar adevăratele comori nu se află în viitor.

Adevăratele comori se află aici şi acum.”

OSHO

Am găsit puterea de a scrie aceste rânduri în credinţa că ele vor reprezenta încă un pas pe lungul drum al Cunoaşterii de Sine, că vor putea trezi în cât mai mulţi oameni dorinţa de a căuta, fără nici un fel de prejudecăţi, Adevărul din Noi.

            Se spune tot mai des că Omenirea se poate izbăvi numai prin Credinţă.

Pornind pe acest drum nu trebuie uitat nici un moment să privim cu mult discernământ tot ceea ce înseamnă Credinţă întrucât noi, oamenii, putem ajunge să credem orice, mai ales ceea ce dorim şi nu de puţine ori ceea ce doresc alţii.

Acest adevăr despre Credinţă sugerează ideea că de fapt izbăvirea Omenirii nu poate veni decât pe poarta înţelepciunii, iar cele ce urmează vor dovedi acest lucru.

            Aşa cum am mai spus, în Natură acţionează o serie de Principii şi Legi Fundamentale despre care deja putem afirma, cu destulă certitudine, că au un caracter Universal. Tributari însă obisnuinţei noastre de a considera că totul trebuie să aibă un început şi un sfârşit, am ajuns să credem că acest sistem de Principii şi Legi Universale, a căror simplitate şi armonie ne uimeşte pur şi simplu, nu poate decât să fi fost creat de cineva, infinit superior, capabil de o asemenea Creaţie, la un moment originar ce ar fi constituit „Clipa initială”, „Începutul Începuturilor”, momentul în care din Nimic şi Nemişcare a început TOTUL.

            De asemeni, acelaşi mod determinist de a privi lucrurile ne face să nu putem accepta realităţile lumii în care trăim decât găsindu-le un scop, un sens, un rost. Am ajuns să credem că însăşi apariţia şi existenţa noastră ca fiinţe inteligente şi conştiente are un scop, că suntem aici pe Pământ deoarece era necesar să fim şi că vom dispărea din forma pe care o avem astăzi atunci când ne vom fi îndeplinit menirea.

            Oricum, fie pentru că aşa am fost Creaţi, fie pentru că aşa am ajuns să fim în urma unui proces îndelungat de evoluţie care, în cea mai mare parte a lui, s-a desfăşurat ca o consecinţă a acţiunii oarbe a Principiilor şi Legilor Universale, am apărut şi ne-am dezvoltat noi, entităti Universale capabile de a privi Conştient la tot ceea ce le înconjoară.

În acest fel, am ajuns să cunoaştem multe din Legile şi Principiile care guvernează lumea înconjuratoare şi să înţelegem că stă în puterea noastră de a face ca modul de manifestare a acestor Legi şi Principii să devină mai mult benefic decât distructiv pentru prezentul şi viitorul nostru.

Ştim deja că apariţia şi evoluţia Omului pe Pământ a condus în timp la naşterea, alături de Universul pe care marea noastră majoritate l-am conştientizat deja, a unui nou Univers, reprezentat de ceea ce am devenit noi înşine, prin Evoluţie.

Sub fascinaţia marilor descoperiri făcute în direcţia mai bunei cunoaşteri a Universului Înconjurător, cei mai mulţi dintre noi am scăpat din vedere cercetarea Universului nostru Interior. Am ajuns astfel la a fi surprinşi de multe ori de formele în care acest Univers îşi face simţită prezenţa.

Astfel, în efortul de a se întelege pe el şi lumea înconjurătoare, efort apărut la Om odată cu dobândirea Conştiinţei de Sine, se disting două tendinţe sau curente:

a) Curentul Occidental, care excelează în conştientizarea aspectului material, si

b) Curentul Oriental, care excelează în conştientizarea aspectului spiritual.

Curentul Occidental a dezvoltat puterea Omului de a se armoniza prin cunoaştere şi înţelegere cu Universul în care s-a născut.

Curentul Oriental a dezvoltat puterea Omului de a se armoniza prin înţelegere şi cunoaştere cu Universul născut prin el.

Nici unul însă,  dintre aceste două Curente de gândire, singur, nu poate defini Omul în plenitudinea sa. Definirea nu poate fi decât parţială. Numai privit din ambele puncte de vedere Omul poate să apară în întregul său, în tot ceea ce reprezintă. Cele două Curente nu sunt antagoniste, nu se exclud reciproc aşa cum, în mod eronat, se afirmă nu de puţine ori. Ele sunt complementare şi totul vine să confirme aceasta.

Aş vrea să gândim acum puţin despre Evoluţie în general şi despre Evoluţia Omului, în special.

Atâta timp cât Omul va exista, se va manifesta şi tendinţa lui de a evolua.

Evoluţia Omului înseamnă perfecţionare prin cunoaştere, iar cunoaşterea nu are limite. Totdeauna va rămâne ceva necunoscut, totdeauna vor apărea probleme care se cer rezolvate.

Este interesant de observat că dacă Evoluţia înlesneşte posibilitatea rezolvării unor probleme din ce în ce mai complexe, nu de puţine ori aceste probleme complexe sunt generate de ea însăşi.

În etapa actuală a evoluţiei noastre, când se poate observa un interes crescând pentru conştientizarea Universului nostru Interior, o atenţie deosebită trebuie acordată semnificaţiei noţiunilor de Credinţă şi Conştinţă, modului în care acestea ne influenţează Acţiunile, legăturii lor cu Instinctele noastre.

Suntem robii Instinctelor noastre dar vom acţiona întotdeauna după cum ne dictează Convingerile şi Credinţa.

Partea a 6-a CONSTIINTA - CREDINTA - CONVINGERE

Între Conştiinţă şi Credinţă există o legatură atât de profundă încât, la prima vedere, ai putea crede că reprezintă acelaşi lucru dar, în procesul Devenirii Umane, rolul primordial îl are totuşi evoluţia Conştiinţei. Aceasta deoarece Conştiinţa este mai mult decât Credinţa şi nu invers.

Pe scara teoretic infinită a Evoluţiei, fiinţele se plasează pe diferite trepte.

Partea superioară a acestei scări este ocupată numai de Oameni, ei înşişi aflându-se pe trepte diferite.

Măsura gradului de evoluţie pe care l-a atins un Om este dată de nivelul de evoluţie al Conştiinţei sale de Sine.

Procesul de evoluţie a Conştiinţei de Sine nu este însă un drum lipsit de pericole. Dimpotrivă, îl putem considera ca fiind poate cel mai periculos drum pe care Omenirea l-a cunoscut în istoria sa.

De ce este aşa, poate fi uşor înţeles dacă analizăm mai în profunzime legătura dintre Conştiinţă, Credinţă şi Convingere.

Poate să pară surprinzător dar, de multe ori, oamenii pot ajunge să creadă orice.

Atunci când un om capătă o Credinţă, chiar şi atunci când aceasta nu are caracter religios, în el parcă se descătuşează nişte energii uriaşe, despre care habar nu avea.

Comportamentul şi atitudinea sa, ulterior formării respectivei forme de Credinţă, se modifică, uneori radical. Până şi fizionomia se poate schimba, ca să nu mai vorbim despre starea sufletească.

Prin Credinţă te poţi vindeca sau te poţi îmbolnăvi. În virtutea Credinţei lor, oamenii pot deveni mai buni sau mai răi, martiri sau criminali.

Observam in prezent cum, din ce în ce mai des, ni se spune să căutăm Calea spre Adevăr în noi înşine.

Dacă ar fi doar atât ar fi încă foarte bine dar, de obicei, ni se cere să căutăm un anumit Adevăr, să recunoaştem, de multe ori foarte tentant.

Căutându-l cu perseverenţă şi mai ales cu dorinţa de a-l găsi, în mod sigur vom dobândi Credinţa că l-am găsit. Vom avea revelaţii, ne vom schimba felul de a gândi, de a privi viaţa, şi toate acestea, o să credem, datorită „Adevărului” descoperit, fără să realizăm că de fapt nu cunoaşterea „Adevărului” ne-a schimbat ci Credinţa în el.

“Budistul, creştinul, musulmanul sau evreul poate obţine rezultate asemănătoare în rugăciune şi aceasta nu datorită religiei, a ritualurilor, a liturghiei, a incantaţiilor, a sacrificiilor sau ofrandelor specifice fiecărui cult în parte, ci doar datorită credinţei lui, a receptivităţii faţă de lucrul pentru care s-a rugat. Legea vieţii este o lege a credinţei şi credinţa poate fi definită pe scurt ca exprimând gândul întreţinut mereu în minte.” – Joseph Murphy.

Pe drumul vieţii însă, nu este bine să pornim căutând un anumit Adevar.

Din clipa în care am ajuns să credem cu convingere în el, pentru noi, orice „Adevăr” devine Absolut şi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să ne fie schimbată această convingere chiar dacă ni se vor aduce contra-argumente care, în mod normal, ar fi convingătoare. A ajunge să ai Conştiinţa unei stări de fapt înseamnă a ajunge să crezi cu convingere că aşa este.

Formarea unei anumite forme de Conştiinţă apare deci ca rezultat al formării şi întăririi unei Credinţe.

Pericolul major este că destui oameni, şi nu întotdeauna bine intenţionaţi, sunt deosebit de grijulii în acestă privinţă. De ce?... Este foarte simplu: deoarece ştiu că orice acţiune a noastră este urmarea unei Credinţe, a unei Convingeri, deci a unei anumite Conştiinţe.

Aceşti oameni caută să se folosească de adevărul conform căruia aceia care vor reuşi să stăpânească Conştiinţele pot stăpâni Lumea.

Noi, cei mulţi, aflaţi în pericol de a fi stăpâniţi, putem evita aceasta numai ajungând proprii nostri stăpâni, pornind de la întelegerea mecanismului prin care se formează Conştiinţele.

Complicat dacă este privit în amănuntul său, acest mecanism are totuşi o structură deterministă deosebit de simplă.

Astfel, acţiunile noastre sunt determinate de Conştiinţă, formarea unei Conştiinţe nu se poate face decât prin dobândirea Credinţei corespunzătoare, întărită de Convingere, iar, la rândul său, procesul de formare a Credinţelor şi Convingerilor poate avea loc pe mai multe căi şi în mai multe etape.

Sintetizând, apar următoarele 5 variante ale acestui lanţ determinist:

1. Varianta ştiinţifică (experimentală):
Etapa 1	Etapa 2	Etapa 3	Etapa 4	Etapa 5
cunoaştere	convingere	credinţă	conştiinţă	acţiuni
2. Varianta mistică (spirituală):
Etapa 1	Etapa 2	Etapa 3	Etapa 4	Etapa 5
înţelegere	convingere	credinţă	conştiinţă	acţiuni
3. Varianta religioasă
Etapa 1	Etapa 2	Etapa 3	Etapa 4	Etapa 5
sugestie	credinţă	convingere	conştiinţă	acţiuni
4. Varianta manipulării
Etapa 1	Etapa 2	Etapa 3	Etapa 4	Etapa 5
sugestie	convingere	credinţă	conştiinţă	acţiuni
5. Varianta autosugestiei
Etapa 1	Etapa 2	Etapa 3	Etapa 4	Etapa 5
autosugestie	autoconvingere	credinţă	conştiinţă	acţiuni

Nu este tema cărţii de faţă să aprofundeze prezentarea fiecăreia dintre cele cinci variante. Au făcut-o şi o fac încă foarte bine multi alţi gânditori. Nu vom scoate în evidenţă decât acele aspecte care sunt importante pentru a cunoaşte şi întelege mai bine Conştiinţa în general şi Conştiinţa de Sine în mod special.