joi, 25 octombrie 2012

Partea a 6-a CONSTIINTA - CREDINTA - CONVINGERE

Între Conştiinţă şi Credinţă există o legatură atât de profundă încât, la prima vedere, ai putea crede că reprezintă acelaşi lucru dar, în procesul Devenirii Umane, rolul primordial îl are totuşi evoluţia Conştiinţei. Aceasta deoarece Conştiinţa este mai mult decât Credinţa şi nu invers.
Pe scara teoretic infinită a Evoluţiei, fiinţele se plasează pe diferite trepte.
Partea superioară a acestei scări este ocupată numai de Oameni, ei înşişi aflându-se pe trepte diferite.
Măsura gradului de evoluţie pe care l-a atins un Om este dată de nivelul de evoluţie al Conştiinţei sale de Sine.
Procesul de evoluţie a Conştiinţei de Sine nu este însă un drum lipsit de pericole. Dimpotrivă, îl putem considera ca fiind poate cel mai periculos drum pe care Omenirea l-a cunoscut în istoria sa.
De ce este aşa, poate fi uşor înţeles dacă analizăm mai în profunzime legătura dintre Conştiinţă, Credinţă şi Convingere.
Poate să pară surprinzător dar, de multe ori, oamenii pot ajunge să creadă orice.
Atunci când un om capătă o Credinţă, chiar şi atunci când aceasta nu are caracter religios, în el parcă se descătuşează nişte energii uriaşe, despre care habar nu avea.
Comportamentul şi atitudinea sa, ulterior formării respectivei forme de Credinţă, se modifică, uneori radical. Până şi fizionomia se poate schimba, ca să nu mai vorbim despre starea sufletească.
Prin Credinţă te poţi vindeca sau te poţi îmbolnăvi. În virtutea Credinţei lor, oamenii pot deveni mai buni sau mai răi, martiri sau criminali.
Observam in prezent cum, din ce în ce mai des, ni se spune să căutăm Calea spre Adevăr în noi înşine.
Dacă ar fi doar atât ar fi încă foarte bine dar, de obicei, ni se cere să căutăm un anumit Adevăr, să recunoaştem, de multe ori foarte tentant.
Căutându-l cu perseverenţă şi mai ales cu dorinţa de a-l găsi, în mod sigur vom dobândi Credinţa că l-am găsit. Vom avea revelaţii, ne vom schimba felul de a gândi, de a privi viaţa, şi toate acestea, o să credem, datorită „Adevărului” descoperit, fără să realizăm că de fapt nu cunoaşterea „Adevărului” ne-a schimbat ci Credinţa în el.
“Budistul, creştinul, musulmanul sau evreul poate obţine rezultate asemănătoare în rugăciune şi aceasta nu datorită religiei, a ritualurilor, a liturghiei, a incantaţiilor, a sacrificiilor sau ofrandelor specifice fiecărui cult în parte, ci doar datorită credinţei lui, a receptivităţii faţă de lucrul pentru care s-a rugat. Legea vieţii este o lege a credinţei şi credinţa poate fi definită pe scurt ca exprimând gândul întreţinut mereu în minte.” – Joseph Murphy.
Pe drumul vieţii însă, nu este bine să pornim căutând un anumit Adevar.
Din clipa în care am ajuns să credem cu convingere în el, pentru noi, orice „Adevăr” devine Absolut şi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să ne fie schimbată această convingere chiar dacă ni se vor aduce contra-argumente care, în mod normal, ar fi convingătoare. A ajunge să ai Conştiinţa unei stări de fapt înseamnă a ajunge să crezi cu convingere că aşa este.
Formarea unei anumite forme de Conştiinţă apare deci ca rezultat al formării şi întăririi unei Credinţe.
Pericolul major este că destui oameni, şi nu întotdeauna bine intenţionaţi, sunt deosebit de grijulii în acestă privinţă. De ce?... Este foarte simplu: deoarece ştiu că orice acţiune a noastră este urmarea unei Credinţe, a unei Convingeri, deci a unei anumite Conştiinţe.
Aceşti oameni caută să se folosească de adevărul conform căruia aceia care vor reuşi să stăpânească Conştiinţele pot stăpâni Lumea.
Noi, cei mulţi, aflaţi în pericol de a fi stăpâniţi, putem evita aceasta numai ajungând proprii nostri stăpâni, pornind de la întelegerea mecanismului prin care se formează Conştiinţele.
Complicat dacă este privit în amănuntul său, acest mecanism are totuşi o structură deterministă deosebit de simplă.
Astfel, acţiunile noastre sunt determinate de Conştiinţă, formarea unei Conştiinţe nu se poate face decât prin dobândirea Credinţei corespunzătoare, întărită de Convingere, iar, la rândul său, procesul de formare a Credinţelor şi Convingerilor poate avea loc pe mai multe căi şi în mai multe etape.
Sintetizând, apar următoarele 5 variante ale acestui lanţ determinist:



1. Varianta ştiinţifică (experimentală):
Etapa 1
Etapa 2
Etapa 3
Etapa 4
Etapa 5
cunoaştere
convingere
credinţă
conştiinţă
acţiuni

2. Varianta mistică (spirituală):
Etapa 1
Etapa 2
Etapa 3
Etapa 4
Etapa 5
înţelegere
convingere
credinţă
conştiinţă
acţiuni

3. Varianta religioasă
Etapa 1
Etapa 2
Etapa 3
Etapa 4
Etapa 5
sugestie
credinţă
convingere
conştiinţă
acţiuni

4. Varianta manipulării
Etapa 1
Etapa 2
Etapa 3
Etapa 4
Etapa 5
sugestie
convingere
credinţă
conştiinţă
acţiuni

5. Varianta autosugestiei
Etapa 1
Etapa 2
Etapa 3
Etapa 4
Etapa 5
autosugestie
autoconvingere
credinţă
conştiinţă
acţiuni



Nu este tema cărţii de faţă să aprofundeze prezentarea fiecăreia dintre cele cinci variante. Au făcut-o şi o fac încă foarte bine multi alţi gânditori. Nu vom scoate în evidenţă decât acele aspecte care sunt importante pentru a cunoaşte şi întelege mai bine Conştiinţa în general şi Conştiinţa de Sine în mod special.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu