„Când li se va acorda tot atâta interes şi studiu cât se consacră fenomenelor materiale, fenomenele mentale şi spirituale vor deveni tot atât de măsurabile, cuantificabile şi cu o aplicaţie tot atât de banală ca toate manifestările experienţei umane.”
Edgar Cayce
Se spune despre Egoism că este generatorul tuturor relelor.
Se spune asta atât de des şi cu atât de multă convingere încât nu poţi să nu te întrebi de unde provine, ce este şi, dacă se depune un efort atât de mare pentru a lupta contra lui, de ce nu a fost stârpit până acum. Nu cumva Egoismul este ceva atât de profund încât sub această denumire se ascunde una din Legile Fundamentale ale Universului născut prin Viaţă?... Ceva atât de profund încât nu dispare decât odată cu Viaţa însăşi?...
Haideţi să gândim împreună câte ceva despre Egoism: dacă şi cât este de rău, dacă şi cât este de bun, dacă şi cum ne-am putea folosi de el pentru binele nostru, pentru accelerarea evoluţiei Conştiinţei noastre de Sine.
Egoismul este specific oricărei forme de Viaţă. Este cu mult mai bătrân decât orice formă de Conştiinţă Umană. Egoismul este arhaic, originar. Se manifestă atât în prezenţa Conştienţei cât şi în lipsa acesteia.
La Om, Conştiinţa de Sine amplifică formele de manifestare ale Egoismului.
Niciodată nu se va ajunge la un succes definitiv împotriva Egoismului prin combaterea sa directă. Cu fiecare nou născut, lupta trebuie continuată. În forma actuală de întelegere a fenomenului Egoism, lupta va continua atâta vreme cât vor continua să se nască Oameni.
Când ne naştem ne naştem egoişti. Dacă nu ar fi aşa am muri la scurt timp după naştere. Este deci natural, necesar pentru Viaţă, ca nou-născuţii, de orice specie, să moştenească Egoism.
Am afirmat despre Instinctul Conservării Individuale că este forma brută, primordială, de manifestare a Principiului Conservării, constând în a acţiona în sensul protejării cu orice preţ a propriei vieţi şi apare, în împrejurări specifice, cu intensitate dominantă, la toate fiinţele vii.
Am afirmat deasemeni, despre Instinctul Plăcerii, că este acea caracteristică a tuturor fiinţelor vii de a acţiona în sensul dobândirii plăcerii, atunci când pot face acest lucru.
Obişnuit, se defineşte Egoismul ca fiind acea atitudine de exagerată preocupare pentru interesele proprii în dauna intereselor altora.
Când o fiinţă manifestă o atitudine de “exagerată preocupare” pentru protejarea propriei sale vieţi (a celui mai mare interes propriu), va avea tendinţa, de fiecare dată şi cu siguranţă, de a o face în dauna celui mai mare interes (viaţa) al fiinţei care o ameninţă.
Când o fiinţă are o atitudine de “exagerată preocupare” pentru satisfacerea unei plăceri, o va putea face, cu siguranţă de fiecare dată, în dauna intereselor altora.
Acum aş vrea să vă întreb ce părere aveţi: Instinctul Conservării şi Instinctul Plăcerii (Fericirii) reprezintă Egoism?...
Nu-i asa că Egoismul este foarte asemănător ca manifestare atât cu Instinctul Conservării cât şi cu Instinctul Fericirii?...
Ca orice Lege Fundamentală, ca orice Instinct, pentru că Egoismul are toate caracteristicile unui Instinct Primordial (tot ceea ce este viu manifestă Egoism, uneori chiar înainte de a se naşte şi cu siguranţă după ce s-a născut), el trebuie înţeles şi abia după aceea căutate căile de stimulare a formelor sale benefice de manifestare.
Conştiinţa Individuală amplifică acest comportament oferindu-i justificare, întrucât conştientizăm că a fi egoişti este în avantajul nostru personal.
La acest nivel de Conştiinţă, Conştiinţa Individuală, nu ne simţim Egoisti. Şi asta pentru că, în cazul unei Conştiinţe de Sine aflată la nivel individual, Egoismul nu vine în contradicţie cu cele două Instincte Primordial, Instinctul Conservării şi Instinctul Fericirii, ci chiar se poate spune că se identifică cu acestea.
Aflaţi la nivelul Conştiinţei Individuale suntem atât de împăcaţi cu noi înşine, de satisfăcuţi de rezultatele manifestărilor egoiste, şi ne pasă atât de puţin de efectele colaterale pe care le au aceste manifestări, încât ajungem chiar, de multe ori, să recomandăm acest mod de viaţă ca fiind singurul care aduce fericire şi câştiguri personale.
Prin prisma celor arătate mai sus realizăm că această formă de manifestare a Egoismului are în ea o mare putere de distrugere. Cu aşa ceva este evident că trebuie luptat. Egoismul însă este ceva ce nu poate fi eliminat prin lupta directă cu el, prin interzicere sau infierare de orice fel, prin impuneri sau constrângeri. Ar fi ca şi cum ne-am pedepsi pentru că ne-am născut.
Ca orice Lege Fundamentală şi Egoismul trebuie înţeles cât mai bine şi, renunţând la efortul, pe cât de greu pe atât de inutil, de eradicare a sa, să-i fie stimulate laturile sale benefice de manifestare.
Probabil că deja anticipaţi că există şi în acest caz o strânsă legătură între Egoism şi Conştiinta de Sine. Aşa este şi despre această legătură vom vorbi în continuare, încercând să descoperim, până acum imposibilul, – partea plină a “paharului” Egoism.
Conştiinţa de Sine, cel puţin în forma sa individuală, există la orice Om Conştient. De aceea se poate spune că Omul este Om pentru ca are Conştiinţa acestui lucru.
Conştiinţa de Sine nu este insa o simplă Conştiinţă ci este singura formă de Conştiinţă capabilă de a influenţa Instinctele noastre, comportamentul şi atitudinile, definindu-ne ca Oameni.
Societatea contemporană are caracteristic faptul că, în procesul maturizării şi pregătirii pentru viaţă, sunt examinate de regulă doar nivelul de cunoştinţe şi nivelul de dezvoltare psiho-somatic. Nivelul de dezvoltare al Conştiintei de Sine nu este examinat.
Cum ar fi oare dacă s-ar ţine seama de nivelul de dezvoltare al Conştiinţei de Sine, mai ales pentru ocuparea diferitelor niveluri de conducere?
Factorii de decizie, în special politici, ar trebui sa fie oameni care au o Conştiinţă de Sine aflată la un nivel cât mai evoluat, aş zice cel puţin corespunzator responsabilităţii funcţiei deţinute. Numai aşa deciziile pe care le vor lua, decizii aflate neîndoielnic în concordanţă cu nivelul lor de Conştinţă de Sine, pot deveni benefice pentru Oameni, pentru viaţă în general.
Avem în prezent o mulţime de exemple în care, în funcţii importante de decizie, în special politice (insist pe acest domeniu deoarece, în general, deciziile care afectează cele mai mari mulţimi de oameni sunt cele de natură politică), se află oameni cu nivele scăzute ale Conştiinţei de Sine, oricum sub nivelul cerut de funcţia ocupată; în multe cazuri fiind chiar la nivelul de bază, cel al Conştiinţei Individuale. Se naşte în mod legitim întrebarea: “Ce fel de decizii poate lua un astfel de om?”...
Singurele “mustrări de Conştiinţă” pe care le-ar putea avea un astfel de om (întrucât singurele pe care le poate simţi, întelege şi accepta sunt doar cele legate de faptul că nu a făcut totul pentru satisfacerea Egoismului său), ar fi doar cele legate de nerespectarea Conştiinţei Individuale, forma de Conştiinţă de Sine la care se află.
Însă, aşa cum am aratat deja, un Om aflat la acest nivel inferior de evoluţie al Conştiinţei de Sine se gândeste la el cu mult înainte de a se gândi la alţii.
Un astfel de Om va considera întotdeauna că a-şi manifesta cu orice preţ Egoismul este cât se poate de firesc şi-i va considera “fraieri” pe cei ce cred altfel.
Deoarece Conştiinţa de Sine nu are la dispoziţie decât o singură viaţă pentru a evolua, neglijarea studierii şi întelegerii evoluţiei Conştiintei de Sine ar putea fi generatorul marilor probleme cu care s-a confruntat “ieri” şi se confruntă din plin şi “azi” Omenirea.
Spre deosebire de dezvoltarea fizicului şi psihicului uman, care are loc după un program genetic, cu mici excepţii identic pentru toţi oamenii, având loc de la sine, dezvoltarea Conştiinţei de Sine nu are loc după un program asemănător.
Vrem nu vrem creştem, ne maturizăm, ne transformăm din bebeluşi în copii, din copii în adolescenţi, din adolescenţi în tineri, apoi în oameni maturi şi, în cele din urmă, bătrâni. La fel ca fizicul, şi psihicul nostru suferă un şir de transformări similare.
Evoluţia Conştiinţei de Sine însă nu este programată genetic.
Este adevarat că nivelul de bază al Conştiinţei de Sine, Conştiinţa Individuală, apare odată cu Conştientizarea fiinţei umane, motiv pentru care, de multe ori, este confundată cu aceasta, dar este interesant de observat că, dacă evoluţia fizică nu poate avea decât un singur sens, Conştiinţa de Sine poate să apară, poate sau nu să se dezvolte sau poate să dispară. Evoluţia ei poate face şi paşi înapoi, poate să treacă de mai multe ori prin aceleaşi etape, fără să respecte vre-un program.
Natura nu a creat un program de dezvoltare şi evoluţie a Conştiinţei de Sine.
Poate că încă nu a avut timpul necesar, poate dintr-un alt motiv.
Am putea să spunem, de ce nu, că Natura sau Dumnezeu au lăsat dezvoltarea Conştiinţei de Sine în seama Omului.
Acţiunile fiecăruia dintre noi reprezintă într-adevăr forma de manifestare a Conştiinţelor noastre dar alegerea modului de acţiune, ca manifestare Conştientă, este întotdeauna filtrată de Conştiinţa de Sine.
Orice Societate promovează Conştiinţa de Sine de care are nevoie. Pentru că acum avem nevoie să supravieţuim în lupta cu noi înşine, va trebui să găsim soluţii pentru formarea, dezvoltarea şi promovarea tipului de Conştiinţă de Sine ce ne poate salva.
Este oare nevoie să mai spun care este acela?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu