Partea a 4-a PRINCIPIUL EVOLUTIEI

Odată apărută, viaţa tinde să evolueze!

Acest Principiu îşi bazează acţiunea pe existenţa şi manifestarea unor Legi care influenţează felul de a fi şi de a se comporta al fiinţelor vii.

Numărul acestor Legi s-a mărit odată cu evoluţia vieţii spre forme din ce în ce mai evoluate. În cele ce urmează ne vom ocupa de una din cele mai importante, o Lege care reflectă manifestarea primordială a Principiului Evoluţiei şi al cărei caracter de generalitate nu poate fi pus la îndoială. Această Lege reflectă tendinţa oricărei forme vii de a opta pentru plăcere atunci cand poate face acest lucru. Să o numim Legea Plăcerii şi să o definim ca fiind acea caracteristică a tuturor fiinţelor vii de a acţiona în sensul dobândirii plăcerii, chiar dacă nu conştientizează acest lucru.

Obişnuiţi să numim Instincte aceste legi care îşi dovedesc caracterul de generalitate în sfera Viului, vom folosi în continuare denumirea de Instinct al Plăcerii pentru Legea cu acelaşi nume.

Se pare, şi vom argumenta acest lucru, că, împreună, Instinctul Conservării şi Instinctul Plăcerii constituie motoarele principale, dacă nu chiar singurele, care determină Evoluţia Vieţii în general şi a Vieţii Inteligente şi Conştiente în special. În acest ultim caz, al vieţii conştiente, prin Conştientizarea Plăcerii, se realizează transformarea sa calitativă în Fericire. În cazul fiinţelor inteligente şi conştiente vom vorbi deci despre un Instinct al Fericirii, sub impulsul căruia este dorită neîncetat Fericirea, ajungându-se des să se creadă că Fericirea ar fi scopul vieţii.

Vom aborda puţin mai târziu această foarte interesantă temă.

Iată cum apare, derulat prin prisma manifestării Instinctului Plăcerii, firul Evoluţiei Vieţii, aşa cum o cunoaştem noi.

Viaţa a apărut odată cu prima fiinţă, prima formă de organizare a materiei şi energiei dominată de cele două instincte Primordiale, Instinctul Conservării şi Instinctul Plăcerii.

Fiecare dintre aceste două Instincte îi determinau comportamentul: primul atunci când viaţa îi era în pericol iar cel de al doilea în restul timpului. Aşa a început Viaţa, aşa este în prezent şi în mod sigur aşa va fi şi în viitor, dacă acesta va exista.

Pornit din acel moment, procesul evolutiv începe să se desfaşoare inconştient. Sub impulsul celor două Instincte fiinţele caută să rezolve problemele cu care sunt nevoite să se confrunte.

Următorii paşi pe drumul Evoluţiei au fost făcuti de selecţia naturală în favoarea acelor fiinţe capabile de a avea şi de a transmite Memorie (abilitate de a-şi forma, mai târziu a-şi dezvolta, capacitatea de a acumula informaţii sub formă de experienţă, precum şi de a transmite generaţiilor următoare aceste informaţii, sub formă de instincte). Ţinând seama deci că selecţia naturală are la bază tocmai această calitate, conchidem că Memoria se manifestă, în diferite grade, la toate vieţuitoarele, cu atât mai mult cu cât sunt mai sus pe scara evoluţiei.

Acumularea unei cantităti din ce în ce mai mare de informaţii conduce în timp la apariţia unui salt calitativ. Începe să se manifeste o nouă Lege a Principiului Evoluţiei, Legea transformării acumulărilor cantitative în salturi calitative. Manifestarea acestei legi a făcut ca, având ca bază Memoria, să ia naştere Gândirea.

Tot ce este viu se confruntă cu probleme. Aceste probleme pot avea cauze diferite, care ţin atât de mediul exterior cât şi de pornirile instinctive ale fiinţei respective. A reuşi să trăieşti înseamnă a reuşi să rezolvi în timp util aceste probleme. Viaţa încetează acolo unde problemele aparute depăşesc posibilitaţile fiinţelor vii de a le rezolva.

Procesul de rezolvare a problemelor se bazează pe volumul de experienţă acumulată fie de fiinţa respectivă, în timpul vieţii ei, fie de întreaga specie căreia îi aparţine, fiindu-i transmisă acesteia la naştere sub formă de instincte. Acest proces de căutare a soluţiilor potrivite este de fapt un rudiment de gândire. Privind din acest punct de vedere, care nu e prea departe de adevăr, rezultă că toate fiinţele gândesc, mai mult sau mai puţin, dar saltul de la Gândirea Inconştientă la Gândirea Conştientă l-a făcut doar Omul, probabil datorită faptului că problemele care i s-au pus au avut diversitatea necesară iar el posibilităţile biologice de a le rezolva, astfel încât a reusit să acumuleze în timp util acea cantitate de experienţă necesară.

Pentru a putea rezolva problemele legate de supravieţuirea sa, Omul a fost obligat să înceapă să înţeleagă Natura. Dacă nu s-ar fi dovedit capabil de acest lucru, problemele l-ar fi depăşit iar el ar fi dispărut ca specie. Din fericire pentru noi şi pentru Viaţă în general, am reuşit de fiecare dată în lupta cu Natura dar iată-ne ajunsi din nou în faţa unei mari probleme pe care, ca să o rezolvăm, trebuie mai întâi să o întelegem, aşa cum am făcut de atâtea ori în faţa Naturii.

De această dată primejdia care ne ameninţă nu mai vine din afara noastră ci din noi înşine. Acolo este problema şi tot acolo trebuie căutat şi răspunsul. Vom reuşi să supravieţuim ca specie doar dacă vom găsi în timp util rezolvarea acestei probleme, doar dacă vom iesi învingători în lupta cu noi înşine, cu Instinctele noastre.

Modest la început, Omul a luptat întotdeauna pentru a nu mai fi atât de dependent în raport cu Natura.

Acumulările cantitative au condus la evoluţia gândirii sale astfel încât a devenit capabil nu doar să dea răspunsuri (rezolvări) problemelor puse de Natură ci să se joace, creând el însusi diverse „probleme” şi, evident sub impulsul plăcerii pe care o resimţea făcand acest lucru, să încerce să dea răspunsurile cele mai potrivite. Acestea au fost începuturile Gândirii Imaginative, specifice Omului, care i-a dat şi îi dă acestuia posibilitatea de a-şi închipui lucruri pe care nu le vede în mod direct în faţa ochilor.

Imaginaţia, visarea, fiind o preocupare plăcută şi fără pericole ajunge să fie folosită din ce în ce mai des de fiinţele umane. Prin apariţia Imaginaţiei s-a pregătit terenul pentru saltul calitativ în gândire, corespunzător trecerii la Gândirea Creativă.

Cu ajutorul Imaginaţiei, Creaţia se conştientizează, ieşind de sub stricta dependenţă a utilitarului, diferenţiindu-se în Artă, rezolvând astfel nevoi mai vechi sau mai noi, cum ar fi nevoia de frumos, de satisfacţie, de plăcere, nevoi care evoluează şi ele odată cu evoluţia creaţiei artistice dar care pornesc din acelaşi Instinct Primordial care ne conduce în viaţă, îndemnându-ne să ne căutăm permanent Fericirea.

Apariţia Imaginaţiei, pe fondul unei Gândiri şi Memorii suficient de exersate, a oferit posibilitatea ca procesul de acumulare necesar dezvoltării societaţii omeneşti să se desfăşoare într-un ritm accelerat. Aceasta deoarece, prin imaginaţie, fiinţa umană putea să-şi pună un numar infinit mai mare de întrebări-probleme decât ar fi fost natura în stare să-i ofere şi, deasemeni, să găsească mult mai uşor şi mai repede răspunsurile cele mai bune.

Pentru a putea gândi imaginativ, Omul a început să folosească simboluri pentru tot ce îl înconjura. A fost perioada structurării limbajului şi formării diferitelor reprezentări. Cu ajutorul acestora, gândirea imaginativă a omului devine deosebit de bogată şi cuprinzatoare, capabilă să se dezvolte în mai multe direcţii, funcţie de nevoile, gândirea şi capacitaţile imaginative ale fiecărui individ.

Gândirea Imaginativă, asociată cu nevoia instinctivă de a realiza ceea ce ne-ar putea face fericiţi, au fost cauzele care au determinat evoluţia spectaculoasă a societăţii, evoluţie de care beneficiem în prezent.

În analiza pe care am făcut-o mai sus asupra felului în care se pare că a apărut şi s-a dezvoltat Omul, am fi putut crede la un moment dat că ne-am îndepărtat de obiectivul pe care ni l-am propus de la început, acela de a evidenţia legătura ce există între evoluţia noastră ca specie şi instinctele noastre. Este doar o aparenţă întrucât la baza fiecărei realizări a minţii omeneşti a stat nevoia satisfacerii celor două Instincte Primordiale, a Instinctului Conservării şi a Instinctului Plăcerii care, pentru noi Oamenii, a devenit Instinctul Fericirii.