joi, 25 octombrie 2012

Partea 1 CONSTIINTA SI INSTINCT

Suntem robii instinctelor noastre!...
            Cu toate că este fatalistă, deranjantă şi greu acceptabilă, întrucât pare să nu ţină seama tocmai de acel fel de a fi al nostru, al oamenilor, prin care ne exprimăm dorinţa de a fi liberi, de a putea gândi şi acţiona fără constrângeri, conform voinţei noastre, afirmaţia de mai sus nu este lipsită totuşi de adevăr.
Auzind-o, simţim în noi cum ceva se revoltă împotriva acestei noi şi totodată vechi forme de robie de care, privind mai atent spre noi şi în jurul nostru, vedem că suntem cu adevărat cuprinşi.
            Rândurile acestea caută să găsească o cale prin care ne-am putea elibera de povara acestei robii ce ne poate duce la distrugere. Şi vom porni pe acest drum de la faptul, de atâtea ori verificat de-a lungul istoriei noastre, că drumul spre a şti trece prin a înţelege.
Vom reuşi să cunoaştem viaţa în ansamblul ei numai cunoscându-ne şi înţelegându-ne pe noi înşine, cea mai complexă expresie a existenţei sale.
            Să începem cu ce ştim!... Ştim, până acum, că sunt trei forme de manifestare a Universului: informaţională, materială şi energetică.
Conţinutul informaţional al Universului cuprinde o serie de Legi şi Principii Universale care coordonează formarea, mişcarea, transformarea şi evoluţia diverselor forme materiale şi energetice. În prezent, chiar dacă o facem de ceva timp, ne aflăm abia la începutul etapei descoperirii acestor Legi şi Principii. Nu putem spune încă nimic sau aproape nimic despre felul cum au apărut ele în forma în care se manifestă, de ce sunt aşa şi nu altfel.
 Despre formele materiale de manifestare a Universului ştim sigur că se găsesc sub două forme, calitativ deosebite: cu viaţă şi fără viaţă.
Despre formele energetice de manifestare a Universului bănuim deocamdată, unii ar considera-o ca pe o certitudine, că s-ar putea găsi deasemeni sub aceleaşi două forme, calitativ deosebite: cu viaţă şi fără viaţă.
Mai ştim că, odată cu organizarea materiei şi energiei în forme vii, au început să se manifeste Legi şi Principii noi, specifice Viului, care acţionează numai asupra acestuia, permanent, atâta timp cât are viaţă. Aceste Legi şi Principii nu pot fi eliminate, după cum nu poate fi eliminată nici una dintre Legile Universale.
Poate vom reuşi vreodată să înţelegem natura Gravitaţiei, poate că vom găsi căi de a învinge această Lege Universală, dar asta nu va însemna că am eliminat Gravitaţia ci doar că am găsit căi eficiente de compensare a efectelor sale.
După cum am mai spus, pentru a afla cum să ne eliberăm de instinctele noastre, va trebui să pornim de la întelegerea şi acceptarea acestei „stări de lucruri”, urmând ca, renunţând la pasivitate şi la împăcare cu soarta, să facem ca aceste Legi şi Principii să acţioneze doar spre binele nostru, al Umanitătii, şi al Vieţii, în multitudinea formelor ei de manifestare.
Să ne oprim cu gândul acum asupra formelor vii de manifestare a materiei şi energiei, încercând să descifrăm Legile care guvernează acest aspect al existenţei Universului.
Îmi tot revine în minte, şi cred că nici Dumneavoastră nu vă pică bine, adevărul neplăcut cu care am început aceste rânduri şi anume că suntem dominaţi de instincte, că acţionăm sub impulsul lor şi că, dacă nu suntem atenţi, tot instinctele ne vor duce la distrugere. Ce sunt de fapt instinctele? Cum şi când au aparut? Câte sunt şi care?
Putem oare să le cunoaştem şi, înţelegându-le, să le dominăm, să le determinăm să acţioneze în folosul nostru, al Umanitătii?... Cum?...
„Omul nu este suma a tot ceea ce are ci totalitatea a ceea ce încă nu are, a tot ce ar putea avea.” - Jean Paul Sartre.
La fel cum timpul este nemărginit, totalitate a ceea ce încă nu a trecut, şi omul este totalitate a ceea ce încă nu are, a ceea ce încă nu crede, a ceea ce încă nu ştie, a ceea ce încă nu întelege dar ar putea avea, ar putea crede, ar putea şti, ar putea întelege.
La baza vieţii se pare că stau doar trei Principii:

1.            Principiul Apariţiei:  
În locuri şi condiţii prielnice, viaţa ar putea să apară!

2.            Principiul Conservării: 
Odată aparută, viaţa caută să se autoprotejeze!

3.            Principiul Evoluţiei: 
Odată aparută, viaţa tinde să evolueze!

Dintre cele trei Principii, doar ultimile două aparţin exclusiv vieţii, constituind Principiile Fundamentale ale Viului, Principii care se manifestă la orice formă şi nivel de existenţă a sa.
Vom vorbi în continuare, pe rând, despre fiecare dintre aceste principii:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu