Partea a 2-a PRINCIPIUL APARITIEI

În locuri şi condiţii prielnice, viaţa poate să apară!

Sub acţiunea Legilor Universale, materia nevie şi energia specifică acesteia se găsesc într-o continuă mişcare şi transformare, ceea ce determină existenţa unui permanent proces de organizare şi reorganizare a lor într-un infinit şir de forme de existenţa. Acest proces a aparut odată cu Universul şi va continua permanent atâta timp cât Universul însuşi va exista.

În anumite condiţii, a apărut la un moment dat posibilitatea ca materia şi energia să se structureze sub o formă asupra căreia a devenit posibilă acţiunea unor Legi noi, necunoscute lumii de până atunci.

Putem spune că Viaţa a apărut odată cu prima formă de organizare a materiei şi energiei asupra căreia acţionau cele două Principii Fundamentale ale Viului.

Nu trebuie să cădem însă în greşeala de a crede că apariţia vieţii este obligatorie. Principiul Apariţiei, aşa cum l-am enunţat mai sus, afirmă doar că, în condiţii prielnice, materia şi energia se pot organiza în forme vii. Acest lucru se va întâmpla numai dacă durata existenţei condiţiilor prielnice este suficient de lungă. De asemeni, nu este obligatoriu ca oriunde apare viul, acesta să evolueze spre forme inteligente şi conştiente. Această tentinţă există prin însăsi natura Universului de a fi într-o permanentă mişcare şi transformare dar reuşita ei este întamplătoare - momentul deschiderii acestui drum fiind mai apropiat sau mai depărtat de momentul apariţiei vieţii şi în strânsă legătură cu toate celelalte forme de existenţă a Universului.

Apariţia Omului, formă superioară de organizare a Viului, a fost rezultatul unei combinaţii întâmplător reuşite a acţiunii Legilor Universale, atât ale Viului cât şi ale Neviului, care au determinat, la un moment dat, evoluţia unei vietăţi în sensul dobândirii capacităţii de a acţiona Conştient.

Primul pas spre Umanizare al fiinţei ce avea să devină OM l-a constituit dobândirea Conştiinţei de Sine.

Omul a pornit în lume bătându-se cu pumnii în piept!...

A apărut întâmplător, la un moment oarecare al istoriei vieţii, purtând germenele Inteligenţei şi al Conştiinţei. Acest germene, prin dezvortarea sa în strânsă interdependenţă cu Principiile Fundamentale ale Viului, conduce Umanitatea spre împlinirea sa.

Nu greşim afirmând că, în timp, manifestarea Legilor Universului dă naştere unui nesfârşit număr de combinaţii şi asocieri ale materiei şi energiei, unele dintre acestea putând fi, în condiţii favorabile, porţile care să deschidă drumul spre apariţia Vieţii în general şi a Vieţii Inteligente şi Conştiente, în special.

Până la apariţia fiinţelor conştiente, procesul evolutiv s-a desfăşurat într-un mod ce l-am putea numi accidental. Odată cu apariţia fiinţelor gânditoare conştiente, procesul evolutiv tinde să înceteze a mai fi în totalitate un rezultat al întâmplării şi hazardului, desfăşurat pe o perioadă nedeterminată de timp ci, pe măsura creşterii gradului de cunoaştere şi înţelegere a Legilor care guvernează acest Univers, apare posibilitatea orientării evoluţiei în sensul armonizării acestora, astfel încât să fie diminuate cât mai mult efectele negative ce însoţesc acţiunea lor.

În prezent, Omul este singura fiinţă de pe planeta noastră capabilă de a avea Conştiinţă. Pe Pământ există mai multe specii de vieţuitoare care au atins diferite nivele de inteligenţă dar, dintre toate, numai Omul a reuşit să asocieze inteligenţei Conştiinţa.

În încercarea pe care o facem, de a ne cunoaşte mai bine, trebuie să ţinem seama de această nouă calitate a materiei vii, de modul în care interacţionează ea cu cele două Principii Fundamentale ale Viului, aşa cum le-am enunţat mai înainte.

Este acceptat în mod obişnuit despre Conştiinţă că este forma cea mai evoluată, proprie Omului, de reflectare psihică a realitaţii obiective prin intermediul senzaţiilor, percepţiilor şi gândirii, sub formă de reprezentări, noţiuni, judecăti, raţionamente, inclusiv procese afective şi voliţionale. Vom arăta mai târziu care este procesul de formare a Conştiinţei.

Din multitudinea de forme pe care le îmbracă Conştiinţa, ne interesează în mod deosebit Conştiinţa de Sine, definită ca fiind acea formă de Conştiinţă prin care ne dăm seama de propria persoană, de locul pe care îl ocupăm în relaţie cu alţii şi cu lumea.

 Să nu credeţi că mă apuc acum să vă explic cum am inventat eu roata. Faptul că aţi ajuns până aici cu lectura dovedeşte că ştiţi câte ceva despre „roata” în discuţie. Ceea ce voi încerca însă în continuare este să vă supun atenţiei un mod, care sincer m-ar bucura să fie cât mai puţin surprinzător, de a gândi despre Conştiinţa de Sine şi despre interacţiunea ei cu fiecare dintre cele două Principii Fundamentale ale Viului, urmând ca, în final, să evidenţiem împreună măcar o cale prin care poate fi eliminată latura distructivă a acţiunii acestor Principii asupra Umanităţii.