„Dacă duci în mână pietre crezând că sunt diamante, eu n-am să-ţi spun să renunţi la acele pietre, ci am să-ţi spun doar: „Fii atent şi mai uită-te o dată!”. Dacă vezi singur că nu sunt diamante, mai e nevoie să renunţi la ele? Îţi vor cădea din mână de la sine. De fapt, dacă mai vrei totuşi să le cari, va trebui să faci un efort mare, îţi va trebui o mare voinţă să le mai cari. Însă nu poţi să le mai cari mult. O dată ce ai văzut că sunt inutile, fără rost, nu se poate să nu le arunci. Şi o dată ce ai mâinile goale, cauţi adevăratele comori. Iar adevăratele comori nu se află în viitor.
Adevăratele comori se află aici şi acum.”
OSHO
Am găsit puterea de a scrie aceste rânduri în credinţa că ele vor reprezenta încă un pas pe lungul drum al Cunoaşterii de Sine, că vor putea trezi în cât mai mulţi oameni dorinţa de a căuta, fără nici un fel de prejudecăţi, Adevărul din Noi.
Se spune tot mai des că Omenirea se poate izbăvi numai prin Credinţă.
Pornind pe acest drum nu trebuie uitat nici un moment să privim cu mult discernământ tot ceea ce înseamnă Credinţă întrucât noi, oamenii, putem ajunge să credem orice, mai ales ceea ce dorim şi nu de puţine ori ceea ce doresc alţii.
Acest adevăr despre Credinţă sugerează ideea că de fapt izbăvirea Omenirii nu poate veni decât pe poarta înţelepciunii, iar cele ce urmează vor dovedi acest lucru.
Aşa cum am mai spus, în Natură acţionează o serie de Principii şi Legi Fundamentale despre care deja putem afirma, cu destulă certitudine, că au un caracter Universal. Tributari însă obisnuinţei noastre de a considera că totul trebuie să aibă un început şi un sfârşit, am ajuns să credem că acest sistem de Principii şi Legi Universale, a căror simplitate şi armonie ne uimeşte pur şi simplu, nu poate decât să fi fost creat de cineva, infinit superior, capabil de o asemenea Creaţie, la un moment originar ce ar fi constituit „Clipa initială”, „Începutul Începuturilor”, momentul în care din Nimic şi Nemişcare a început TOTUL.
De asemeni, acelaşi mod determinist de a privi lucrurile ne face să nu putem accepta realităţile lumii în care trăim decât găsindu-le un scop, un sens, un rost. Am ajuns să credem că însăşi apariţia şi existenţa noastră ca fiinţe inteligente şi conştiente are un scop, că suntem aici pe Pământ deoarece era necesar să fim şi că vom dispărea din forma pe care o avem astăzi atunci când ne vom fi îndeplinit menirea.
Oricum, fie pentru că aşa am fost Creaţi, fie pentru că aşa am ajuns să fim în urma unui proces îndelungat de evoluţie care, în cea mai mare parte a lui, s-a desfăşurat ca o consecinţă a acţiunii oarbe a Principiilor şi Legilor Universale, am apărut şi ne-am dezvoltat noi, entităti Universale capabile de a privi Conştient la tot ceea ce le înconjoară.
În acest fel, am ajuns să cunoaştem multe din Legile şi Principiile care guvernează lumea înconjuratoare şi să înţelegem că stă în puterea noastră de a face ca modul de manifestare a acestor Legi şi Principii să devină mai mult benefic decât distructiv pentru prezentul şi viitorul nostru.
Ştim deja că apariţia şi evoluţia Omului pe Pământ a condus în timp la naşterea, alături de Universul pe care marea noastră majoritate l-am conştientizat deja, a unui nou Univers, reprezentat de ceea ce am devenit noi înşine, prin Evoluţie.
Sub fascinaţia marilor descoperiri făcute în direcţia mai bunei cunoaşteri a Universului Înconjurător, cei mai mulţi dintre noi am scăpat din vedere cercetarea Universului nostru Interior. Am ajuns astfel la a fi surprinşi de multe ori de formele în care acest Univers îşi face simţită prezenţa.
Astfel, în efortul de a se întelege pe el şi lumea înconjurătoare, efort apărut la Om odată cu dobândirea Conştiinţei de Sine, se disting două tendinţe sau curente:
a) Curentul Occidental, care excelează în conştientizarea aspectului material, si
b) Curentul Oriental, care excelează în conştientizarea aspectului spiritual.
Curentul Occidental a dezvoltat puterea Omului de a se armoniza prin cunoaştere şi înţelegere cu Universul în care s-a născut.
Curentul Oriental a dezvoltat puterea Omului de a se armoniza prin înţelegere şi cunoaştere cu Universul născut prin el.
Nici unul însă, dintre aceste două Curente de gândire, singur, nu poate defini Omul în plenitudinea sa. Definirea nu poate fi decât parţială. Numai privit din ambele puncte de vedere Omul poate să apară în întregul său, în tot ceea ce reprezintă. Cele două Curente nu sunt antagoniste, nu se exclud reciproc aşa cum, în mod eronat, se afirmă nu de puţine ori. Ele sunt complementare şi totul vine să confirme aceasta.
Aş vrea să gândim acum puţin despre Evoluţie în general şi despre Evoluţia Omului, în special.
Atâta timp cât Omul va exista, se va manifesta şi tendinţa lui de a evolua.
Evoluţia Omului înseamnă perfecţionare prin cunoaştere, iar cunoaşterea nu are limite. Totdeauna va rămâne ceva necunoscut, totdeauna vor apărea probleme care se cer rezolvate.
Este interesant de observat că dacă Evoluţia înlesneşte posibilitatea rezolvării unor probleme din ce în ce mai complexe, nu de puţine ori aceste probleme complexe sunt generate de ea însăşi.
În etapa actuală a evoluţiei noastre, când se poate observa un interes crescând pentru conştientizarea Universului nostru Interior, o atenţie deosebită trebuie acordată semnificaţiei noţiunilor de Credinţă şi Conştinţă, modului în care acestea ne influenţează Acţiunile, legăturii lor cu Instinctele noastre.
Suntem robii Instinctelor noastre dar vom acţiona întotdeauna după cum ne dictează Convingerile şi Credinţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu